Ana-Loredana Predescu, deputat - Pactul pentru Tineri Rm Valcea

47 Vizionari
Published
Ana-Loredana Predescu, deputat de Braşov şi membră a Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor: ”Dacă spunem că reducerea abandonului şcolar este prioritate naţională, atunci trebuie să ne preocupăm în primul rând să rezolvăm problema aducerii copiilor la şcoală, a facilitării accesului acestora către şcoală. 20% dintre elevii din mediul rural renunţă la şcoală până în clasa a VIII-a. Este o problemă care ar putea să fie soluţionată prin asigurarea transportului gratuit către şcoală. Deci, trebuie în primul rând să-i aducem la şcoală. Este principala condiţie.”

„Pactul pentru Tineri” reprezintă un program național pentru reducerea abandonului școlar inițiat de CONAF, în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF, și susținut de OMV Petrom în calitate de sponsor principal.

Parteneri: Asociația SAMAS, Asociația pentru Valori în Educație, Asociația WeHelp, Asociația Un Pas Spre Educație, Asociația Educație și Viitor, Uniunea Studenților din România, Fundația pentru Educație și Vocație, Asociația Părinților Isteți, Consiliul Național al Elevilor

Parteneri media: Euronews România, AGERPRES, Antena 3 Constanta, Antena3 Valcea, Profit News TV, Capital România, AUTO BILD, BiziLive.tv, CursDeGuvernare.ro, Chindia Media, City Press TV, Clubantreprenor.ro, e-femeia.ro, EM360, Evenimentul Regional al Moldovei, Focus Energetic, Infofinanciar Romania, Televiziunea GRUP IUBIM Brașovul – TV IBv-Channel, La Pas Prin Brașov, Masini si Utilaje pentru Constructii, Obiectiv – Vocea Brailei, Revista Biz, Revista CARIERE, Săptămâna Financiară, Transilvania 365, Ultima ora, Vocea Vâlcii, Wall-Street.ro, Revista PSYCHOLOGIES, Energynomics, Transilvania Business, Financial Intelligence, GOVNET, Itsy Bitsy.

#CONAF #PactulPentruTineri #AbandonScolar #educatie #romania #romaniamea #valcea
Categoria
Utilaje pentru Constructii
Fii primul care comenteaza acest videoclip.