Compania „G.Ț. Necula Valentina” din satul Dolna, raionul Strășeni, fondată în 2014 de către Valentina Necula, este specializată în prelucrarea și conservarea fructelor, în special a prunelor.
Recent, compania a accesat un grant de peste 400 de mii de lei, prin intermediul ???????????????????????????????????????????? ???????? ???????????????????????????? ???????? ???????????????????????????? ????????????????????????????̆????????????????, gestionat de ODA.
Cu acești bani, antreprenoarea și-a propus să achiziționeze echipamente moderne pentru procesarea prunelor: dozator, utilaj de spălare cu barbotare, transportor de inspecție cu buncăr de alimentare și calibrator cu rotor.
Grantul a fost accesat prin programul „EU4Moldova: Comunități Locale”, finanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone -Asistența Poloniei; și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și Solidarity Fund PL (SFPL) în Moldova.
Aceasta nu este prima experiență de sprijin antreprenorial pentru afacerea din Dolna. În anul 2014, prin intermediul Programului PARE 1+1, antreprenoarea a beneficiat de 200 de mii de lei, fonduri utilizate pentru achiziția unui tractor esențial în activitatea agricolă.
În total, Valentina Necula a beneficiat de peste 600 mii lei în granturi, investiți în tehnologizare și dezvoltare durabilă.
„Vrem să ne modernizăm, să ajungem pe piața europeană, să ne cunoască lumea”, spune Valentina Necula.
???????????????????????????????????????????????????? ???????????????? ???????????????????????? ????????̆-????̦???? ???????????????????????????????????????????? ???????????????????????????????? ???????????? ???????????????????????????????????? ???????? ????????????????̦???????????????????? ???????????????? ???????????????????????????????????????? ????????????.
???? Află mai multe pe: www.oda.md
???? Consultanță: 022-22-57-99

- Categoria
- Echipamente Agricole
Fii primul care comenteaza acest videoclip.