Agricultura are tot felul de noi provocări! De la schimbările climatice până la efectele cauzate de războiul din Ucraina ori apariția ciudată a tot felul de molime în zootehnie. Plus presiunea imobiliară. Iată că Oradea vine peste Biharia, iar fermierii se străduiesc să se adapteze.
Cartierele de case ocupă deja suprafețe mari, dar cererea se menține, iar viitorul va transforma realitatea agricolă din comunele aflate în zonele metropolitane. Așa cum se poate vedea și în acest material video realizat cu Sandor Darabont, actualul președinte al Clubul Fermierilor Romani care este copil de legumicultori!
Toată viața lui este legată de Agricultură! De când se știe a muncit, a adunat și a investit. A cumpărat pământ și a căutat profitul prin muncă și cunoaștere. A intrat la liceul agricol unde a urmat horticultura, apoi la USAMV Cluj a studiat Agronomia. În proiectul de licență a documentat o fermă legumicolă pe 10 ha. Imediat după absolvire, părinții săi au moștenit 8,5 ha teren agricol, așa că a pus în practică teoria. Se pare că a reușit.
Acum lucrează circa 3.000 ha în zona Biharia, județul Bihor. De-a lungul vremii a fost cultivator de cartofi, de sfeclă (chiar și 1.000 ha). Acum crește și aproape 3.000 de viței pentru export. Dar cultivă și 40 ha cu viță de vie ajutat de una din cele două fete.
De fapt, principala lui investiție a fost în educația copiilor săi, spune proaspătul președinte al Clubului Fermierilor Români.
Familia Darabont va deveni un brand viticol cum este clar o poveste de succes antreprenorial. Dovadă că obțin deja medalii de aur. Inclusiv cu șampania creată aici de fiica lui! Iar Sandor Darabont nu are liniște, caută în toate direcțiile soluții. Cum făcea reglaje fine la utilajele de la cramă în dimineață asta, ca să meargă cât mai bine. Spre perfect!
Cum a folosit o semănătoare de prășitoare ca să semene rapiță la 45 cm între rânduri și, deși nu a plouat de 3 luni, rapița era frumos răsărită deoarece a căutat să așeze sămânță acolo unde era un pic de umiditate. Pe care a păstrat-o prin lucrări minime cu utilaje Horsch!

- Categoria
- Echipamente Agricole
Fii primul care comenteaza acest videoclip.