De 20 de ani parteneriatul între CORTEVA și TCE Agricultură dă roade an de an .
Și anul acesta, la finalul campaniei de recoltat grâu și rapita am fost din nou la Zănești alaturi de peste 350 de fermieri și am fost martorii recoltării în direct a celor mai inovative semințe de răpită ale companiei CORTEVA.
Am stat de vorbă atât cu garda veche cat și garda nouă de agronomi ai ferme gazdă . Astfel, Iacob Vasile i-a adus pe mai tinerii săi colegi, Radu Ionuț și Ciprian Nyegre să ne împărtășească din provocările anului agricol.
În același timp, Maria Cârjă și Andrei Ciocoiu ne-au reamintit parte din portofoliul CORTEVA atât pentru semințe cât și pentru tratamentul culturilor de grâu și rapiță.
Încet cu combina pe câmp spun cei prezenți la eveniment, iar Lucian Ciornei, și el fermier moldovean, ne-a povestit cum a gândit dânsul abordarea ultimului an agricol.

- Categoria
- Utilaje Agricole
Fii primul care comenteaza acest videoclip.