La Pactul pentru Tineri din Craiova, Rareş Petru Achiriloaie, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, spunea: „Cea mai valoroasă carte de vizită a unei națiuni este dată de investiția în copii și tineri. Educația, indiferent de filiera de studiu, fie că vorbim de parcursul studiilor superioare sau cel profesional, trebuie să fie general accesibilă. Ca să lăsăm în urmă realitățile dureroase ale abandonului școlar, este crucial să lucrăm împreună, de la autorități, până la comunitatea locală și societatea civilă, să construim împreună pentru copiii noștri. Felicit CONAF pentru această inițiativă și pentru tot efortul depus în a conștientiza societatea noastră cu privire la fenomenul abandonului școlar"
„Pactul pentru Tineri” reprezintă un program național pentru reducerea abandonului școlar inițiat de CONAF, în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF, și susținut de OMV Petrom în calitate de sponsor principal.
Parteneri: Asociația SAMAS, Asociația pentru Valori în Educație, Asociația WeHelp, Asociația Un Pas Spre Educație, Asociația Educație și Viitor, Uniunea Studenților din România, Fundația pentru Educație și Vocație, Asociația Părinților Isteți, Consiliul Național al Elevilor
Parteneri media: Euronews România, AGERPRES, Antena 3 Constanta, Antena3 Valcea, Profit News TV, Capital România, AUTO BILD, BiziLive.tv, CursDeGuvernare.ro, Chindia Media, City Press TV, Clubantreprenor.ro, e-femeia.ro, EM360, Evenimentul Regional al Moldovei, Focus Energetic, Infofinanciar Romania, Televiziunea GRUP IUBIM Brașovul – TV IBv-Channel, La Pas Prin Brașov, Masini si Utilaje pentru Constructii, Obiectiv – Vocea Brailei, Revista Biz, Revista CARIERE, Săptămâna Financiară, Transilvania 365, Ultima ora, Vocea Vâlcii, Wall-Street.ro, Revista PSYCHOLOGIES, Energynomics, Transilvania Business, Financial Intelligence, GOVNET, Itsy Bitsy.
#CONAF #PactulPentruTineri #AbandonScolar #educatie #romania #romaniamea #craiova #dolj

- Categoria
- Utilaje pentru Constructii
Fii primul care comenteaza acest videoclip.