Super utilajele HD Hyundai

21 Vizionari
Published
HD Hyundai Construction Equipment reprezintă un nume de referință printre constructorii europeni, gama sa de utilaje îmbinând eficiența cu rezistența și garantând totdeauna un grad de securitate ridicat pe șantierele în care lucrează.
Șantierele mari, precum cele destinate construcției infrastructurii rutiere sau feroviare, necesită săparea și transportul unor cantități mari de material în termene relativ scurte de timp. Cerințele constructorilor sunt deja din ce în ce mai ridicate, costurile de întreținere, de utilizare și păstrarea valorii utilajelor în timp reprezentând cerințe importante, pe lângă o productivitate cât mai înaltă.
Răspunsul producătorului HD Hyundai este pe măsura așteptărilor industriei, oferind în cadrul gamelor sale de excavatoare mari pe șenile și de încărcătoare pe pneuri grele două modele de vârf: excavatorul HX1000A L de 100 tone și încărcătorul HL985A de 35 tone cu o cupă de 7 mc, două utilaje care lucrând împreună pot acoperi absolut toate cerințele privitoare le eficiență și volum de material săpat, încărcat și transportat.

Pentru lucrări grele
Aceste utilaje grele, propulsate de motoare puternice și cu un consum redus, ce respectă normele de poluare EU Stage V, au fost proiectate să funcționeze la fel de eficient în cadrul exploatărilor de suprafață miniere, în cariere, precum și în lucrări de terasament în vrac sau proiectelor de construcții și de infrastructură, acestea oferind o productivitate maximă cu un cost total de proprietate (TCO) redus.

Excavatorul HX1000A L a fost proiectat pentru a lucra cu cupe de 5,4-6,8 m³, brațul și balansierul având o construcție heavy-duty, care garantează o durată de viață lungă, perioade de funcționare mai mari, fără opriri neprevăzute și un consum orar minim. De asemenea, pentru a simplifica montajul utilajului direct pe șantier, contragreutatea este montată orizontal, iar o contragreutate detașabilă hidraulic este disponibilă ca opțiune. Motorul său Perkins 2806J oferă operatorului prin puterea sa de 629 CP/ 2.000 rpm și cuplul înalt de 2.952 Nm/ 1.300 rpm întreaga forță necesară pentru a săpa și încărca, indiferent de tipul șantierului și a materialului.
Un sistem electronic de control al puterii hidraulice reduce consumul orar de combustibil, crescând în același timp eficiența săpării. Acesta interpretează datele primite de la nouă senzori montați pe utilaj, pentru a calcula debitul și necesarul de putere al pompei, oferind astfel o eficiență maximă. HX1000A L are trei pompe care produc 523 l/min fiecare. O supapă principală de control cu centru normal închis asigură un debit hidraulic minim în poziția de așteptare, reducând consumul de combustibil.
Excavatorul de mare capacitate oferă operatorului posibilitatea de a alege între patru moduri de funcționare și patru moduri de putere, care lucrează ținând cont de viteza variabilă și necesarul de putere la pompa hidraulică, acesta alegând cea mai bună opțiune de lucru pentru o eficiență maximă. Acestea sunt prevăzute cu un mod lucru care oferă prioritate mișcărilor de lucru ale brațului sau, în funcție de ciclul de lucru ales sau pot prioritiza rotirea, astfel crescând cu preponderență puterea de rupere la nivelul dinților cupei sau viteza de rotire a suprastructurii în timpul mișcărilor de încărcare/descărcare.
Categoria
Utilaje pentru Constructii
Fii primul care comenteaza acest videoclip.